vineri, 3 iunie 2011

Mi-e dor de copaci infloriti si sperante

Astazi a fost o zi aproape perfecta. Spun "aproape" pentru ca a lipsit o sclipire in ochii cuiva ca ea sa poata fi numita "perfecta".

Uneori, sa-ti atingi scopul e cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Sa nu mai vrei nimic, sa nu mai astepti nimic, sa te intinzi undeva si sa astepti sfarsitul. Oamenii isi creeaza scopuri numai pentru a putea sa lupte ca sa le implineasca nu pentru a se bucura de ele, zi dupa zi, la nesfarsit. Nu vrei ceva pentru ca vrei, ci pentru a-ti demonstra ca poti. Odata capatat lucrul dorit, entuziasmul piere, dorinta se stinge, lucrurile intra pe fagasul normal. De aia oamenii isi doresc un pic de umbra vara si muuult, muult soare iarna.
Uite mie, de pilda, mi-a placut intotdeauna luna martie. Primavara. Cand totul invie, totul renaste, miroase frumos aerul. Fetita din sufletul meu, cu sosetute albe si pantofi de lac, alunga femeia de azi cu gandurile ei serioase, si ramane mirosind ghioceii si alergand dupa fluturi.
In fiecare an insa mi-a lipsit cate un element vital pentru a fi fericita. Mai putin anul asta. Anul asta am tot ce am crezut ca-mi doresc, insa, cumva, nu mai reusesc sa gasesc magia din aer.
Poate ca nu e bine totusi sa luptam sa pastram ceva, poate ca asta este scopul: sa descoperim tot timpul ceva nou, sa o luam mereu de la capat. Cine stie, poate sperantele nu trebuiesc intotdeauna implinite?! Poate ca uneori e bine sa ramana doar sperante.