As vrea uneori sa vina iar seara..
Ce mult te-am iubit
De nu ai ghicit sa nu-ntrebi vreodata
Si cand intr-o zi, ne vom intalni
Priveste-napoi...
O sa va povestesc despre mine. In cuvinte simple, si, de cele mai multe ori, trecand prin filtrul sufletului. Numele meu nu e Liz. Poate mi-ar fi placut sa fie. L-am imprumutat de la un personaj de poveste, din prima carte care mi-a atins sufletul vreodata. Aduce cu sine, numele asta, amintiri dulci-amarui din trecutul in care am inceput sa devin persoana care sunt astazi.
vineri, 12 august 2011
joi, 4 august 2011
Dincolo de bine
Ma intreb de ce nu pot sa scriu cand sunt fericita? De ce nu ma inspira fericirea? De ce simt nevoia sa astern pe hartie numai tristetile, slabiciunile, dramele? Oricum, acum cand scriu, ma simt oarecum mai departe de suferinta, sau poate cumva, scrisul o alina.
Sufar cumplit din pricina unui barbat. Drama vietii mele: intotdeauna indragostita, niciodata indeajuns incat sa-l pastrez.
"Nu stii ce vrei" mi-a strigat cineva odata in pragul unei despartiri. Probabil...
Imi doresc un barbat care sa ma inspire. Grea alegere pentru o femeie. Greu atribut. Caci daca in trecut femeile aveau asteptari mai "reale", cum ar fi un barbat atent, rabdator, grijuliu cu copii, cele din ziua de azi cauta barbati care sa le inspire. Mereu, pentru toata viata, zi de zi. Greu lucru pentru un barbat.
Incerc sa fiu fericita cu mine insami, sa-mi fiu suficienta, sa nu am nevoie de altcineva. E greu, abia fac primii pasi.
Dintotdeauna am avut un umar pe care sa plang, un brat pe care sa ma sprijin la greu, o vorba de alinare. Acum mi-e teama si nu ma tine nimeni in brate, mi-e frig si nu ma incalzeste nimeni. Mi-e greu.
Dar ma gandesc ca asta ma face mai puternica, ma gandesc ca data viitoare nu va mai trebui sa fac nici un compromis de frica ca voi pierde bratul ocrotitor.
Visez la o mare dragoste, arzatoare, pustiitoare, profunda, minunata. Sa fiu adorata, minunata, iubita perfecta a cuiva care sa fie numai al meu. Sa ma tina de mana, sa-mi cante, sa-mi spuna povesti, sa faca nebunii de nefacut pentru o privire, un gest de-al meu. Sa fiu UNICA. De fiecare data cand ma regasesc cu mine, visez...sa ma indragostesc cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor.
Sufar cumplit din pricina unui barbat. Drama vietii mele: intotdeauna indragostita, niciodata indeajuns incat sa-l pastrez.
"Nu stii ce vrei" mi-a strigat cineva odata in pragul unei despartiri. Probabil...
Imi doresc un barbat care sa ma inspire. Grea alegere pentru o femeie. Greu atribut. Caci daca in trecut femeile aveau asteptari mai "reale", cum ar fi un barbat atent, rabdator, grijuliu cu copii, cele din ziua de azi cauta barbati care sa le inspire. Mereu, pentru toata viata, zi de zi. Greu lucru pentru un barbat.
Incerc sa fiu fericita cu mine insami, sa-mi fiu suficienta, sa nu am nevoie de altcineva. E greu, abia fac primii pasi.
Dintotdeauna am avut un umar pe care sa plang, un brat pe care sa ma sprijin la greu, o vorba de alinare. Acum mi-e teama si nu ma tine nimeni in brate, mi-e frig si nu ma incalzeste nimeni. Mi-e greu.
Dar ma gandesc ca asta ma face mai puternica, ma gandesc ca data viitoare nu va mai trebui sa fac nici un compromis de frica ca voi pierde bratul ocrotitor.
Visez la o mare dragoste, arzatoare, pustiitoare, profunda, minunata. Sa fiu adorata, minunata, iubita perfecta a cuiva care sa fie numai al meu. Sa ma tina de mana, sa-mi cante, sa-mi spuna povesti, sa faca nebunii de nefacut pentru o privire, un gest de-al meu. Sa fiu UNICA. De fiecare data cand ma regasesc cu mine, visez...sa ma indragostesc cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)