sâmbătă, 7 aprilie 2012

Nimicuri fara sens

Am citit recent o carte care m-a pus pe ganduri.... (iubitul meu imi spune mereu sa las prostiile si sa nu mai citesc carti ciudate).
In orice caz, ma simt o femeie mult mai puternica acum si incep sa constientizez ca pot lupta pentru fericirea mea (nu ca as avea nevoie de vreo carte ciudata care sa-mi spuna asta...).
Nu stiu de ce, dar in ultima vreme parca vad din ce in ce mai des la toata lumea o dorinta de abandonare de sine, o dorinta de a trai fara sa decizi nimic, daca s-ar putea sa ia altcineva deciziile pentru tine, chiar si pe cele de zi cu zi, care nu implica prea mare raspundere: ca mananci, ce faci in timpul liber, etc. Ei, cartea asta exact asta incearca sa faca: sa-ti deschida ochii asupra importantei celei mai mici decizii pe care o iei. Sustine ca devii mai puternica cu fiecare hotarare minuscula din viata ta, prin simplul fapt ca poti alege! Ca sunt o multime de femei, majoritatea, care traiesc in felul asta: "iubitule, ce mancam azi?" "ce ai vrea sa facem azi, mergem la film sau mergem in parc?" "ti-ar placea sa iesim azi la o plimbare?". Si cartea asta spune ca asta este rau. E rau sa nu poti hotara pentru tine, sa te lasi mereu in voia altcuiva, pentru ca, in cele din urma, vei ajunge sa-ti pierzi identitatea. Vei ajunge sa faci atat de multe compromisuri incat vei fi parasita pentru alta mai independenta. Sau, si mai rau, te vei imbolnavi pe fondul atator frustrari adunate.
Asa ca nu e mai bine ca viata ta sa fie asa?: "Iubitule, astazi am chef sa mergem la bazin, la inot. O sa fie frumos, relaxant, si mai ales n-am mai facut asta de mult. Nu, nu e o problema daca tu nu vrei sa mergi, ne vedem acasa diseara."
Habar n-am de fapt de ce am scris asta :-)
As minti insa daca as spune ca nu mi-ar placea sa vad femei mai independente....femei care sa stie ce vor si cum sa obtina. Femei culte, educate, dar care sa nu se dea inapoi de la o injuratura cand vremurile o cer. Femei care sunt femei, nu pisici gata sa stea la alintat. Pentru ca nu poti fi implinita pana nu  stii sa te certi si sa ceri ce-i al tau. Dreptul tau. Fara sa dai inapoi daca stii ca ai dreptate si fara remuscari ca ai ranit sentimentele cuiva pentru ca ai tipat.
Asa incat de maine o sa ma schimb:
- o sa spun clar si raspicat ce vreau si n-o sa mai presupun ca altcineva imi citeste in minte ca sa stie ce-mi doresc;
- o sa-mi fac lobby daca vreau o promovare si n-o sa-mi mai fie rusine sa-mi arat meritele pentru ca "o femeie trebuie sa fie modesta";
- o sa invat sa spun "NU" fara remuscari si fara sa dau inapoi;
- o sa fiu mai atenta la dorintele mele nu la ale celorlalti;
- o sa spun o injuratura cand ma enervez, chiar daca, in prima faza, numai in gand.
Si asa, pot spune ca ma reinventez. Sau ca renasc. Chiar daca, sunt convinsa, cineva o sa spuna ca sunt rea.
O sa-mi asum rautatea mea castigata cu pretul renuntarii la frustrari nemeritate.
Te sarut iubitule, si astept sa ma redescoperi :-*

vineri, 12 august 2011

Ce mult te-am iubit!...

As vrea uneori sa vina iar seara..

Ce mult te-am iubit
De nu ai ghicit sa nu-ntrebi vreodata
Si cand intr-o zi, ne vom intalni
Priveste-napoi...

joi, 4 august 2011

Dincolo de bine

Ma intreb de ce nu pot sa scriu cand sunt fericita? De ce nu ma inspira fericirea? De ce simt nevoia sa astern pe hartie numai tristetile, slabiciunile, dramele? Oricum, acum cand scriu, ma simt oarecum mai departe de suferinta, sau poate cumva, scrisul o alina.
Sufar cumplit din pricina unui barbat. Drama vietii mele: intotdeauna indragostita, niciodata indeajuns incat sa-l pastrez.
"Nu stii ce vrei" mi-a strigat cineva odata in pragul unei despartiri. Probabil...

Imi doresc un barbat care sa ma inspire. Grea alegere pentru o femeie. Greu atribut. Caci daca in trecut femeile aveau asteptari mai "reale", cum ar fi un barbat atent, rabdator, grijuliu cu copii, cele din ziua de azi cauta barbati care sa le inspire. Mereu, pentru toata viata, zi de zi. Greu lucru pentru un barbat.

Incerc sa fiu fericita cu mine insami, sa-mi fiu suficienta, sa nu am nevoie de altcineva. E greu, abia fac primii pasi.

 Dintotdeauna am avut un umar pe care sa plang, un brat pe care sa ma sprijin la greu, o vorba de alinare. Acum mi-e teama si nu ma tine nimeni in brate, mi-e frig si nu ma incalzeste nimeni. Mi-e greu.
 Dar ma gandesc ca asta ma face mai puternica, ma gandesc ca data viitoare nu va mai trebui sa fac nici un compromis de frica ca voi pierde bratul ocrotitor.

Visez la o mare dragoste, arzatoare, pustiitoare, profunda, minunata. Sa fiu adorata, minunata, iubita perfecta a cuiva care sa fie numai al meu. Sa ma tina de mana, sa-mi cante, sa-mi spuna povesti, sa faca nebunii de nefacut pentru o privire, un gest de-al meu. Sa fiu UNICA. De fiecare data cand ma regasesc cu mine, visez...sa ma indragostesc cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor.






vineri, 3 iunie 2011

Mi-e dor de copaci infloriti si sperante

Astazi a fost o zi aproape perfecta. Spun "aproape" pentru ca a lipsit o sclipire in ochii cuiva ca ea sa poata fi numita "perfecta".

Uneori, sa-ti atingi scopul e cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Sa nu mai vrei nimic, sa nu mai astepti nimic, sa te intinzi undeva si sa astepti sfarsitul. Oamenii isi creeaza scopuri numai pentru a putea sa lupte ca sa le implineasca nu pentru a se bucura de ele, zi dupa zi, la nesfarsit. Nu vrei ceva pentru ca vrei, ci pentru a-ti demonstra ca poti. Odata capatat lucrul dorit, entuziasmul piere, dorinta se stinge, lucrurile intra pe fagasul normal. De aia oamenii isi doresc un pic de umbra vara si muuult, muult soare iarna.
Uite mie, de pilda, mi-a placut intotdeauna luna martie. Primavara. Cand totul invie, totul renaste, miroase frumos aerul. Fetita din sufletul meu, cu sosetute albe si pantofi de lac, alunga femeia de azi cu gandurile ei serioase, si ramane mirosind ghioceii si alergand dupa fluturi.
In fiecare an insa mi-a lipsit cate un element vital pentru a fi fericita. Mai putin anul asta. Anul asta am tot ce am crezut ca-mi doresc, insa, cumva, nu mai reusesc sa gasesc magia din aer.
Poate ca nu e bine totusi sa luptam sa pastram ceva, poate ca asta este scopul: sa descoperim tot timpul ceva nou, sa o luam mereu de la capat. Cine stie, poate sperantele nu trebuiesc intotdeauna implinite?! Poate ca uneori e bine sa ramana doar sperante.

duminică, 22 mai 2011

De ce?

Astazi am fost cu prietenii. Afara, in aer liber, freesbee, bumerang, fotbal :-)...
Ziua ar fi trebuit sa fie minunata. Insa n-a fost in totalitate. Din cand in cand, la anumite intervale, un oftat prelung se auzea.
Asa ca iti scriu tie, prietenul prietenei mele. Din pacate nu pot sa incep cu "Draga..." pentru ca, spre deosebire de tine, eu nu mint.
Stiu ca te gandesti ca n-am nici un drept sa te judec avand in vedere ca nu te cunosc, nu-i asa? Sigur, nu ne-am intalnit de multe ori, insa stiu ca nu esti prost, si stii ca femeile vorbesc. Mult. Si mai ales intre ele.
Asa ca da, te cunosc destul de bine, stiu in ce pozitie si unde te gadili, ce masura porti la haine (avand in vedere ca am mers impreuna la cumparaturi pentru cadouri), ce parfum iti place, pe ce parte sforai, care e mancarea ta preferata si care nu-ti place, si mai stiu si anumite lucruri pe care daca ai sti ca le stiu n-ai putea sa ma mai privesti in ochi niciodata.
E limpede pana aici sper ca relatia asta nu e compusa numai din doua persoane. E un trio. Diferenta dintre noi insa, este ca tu faci mizerie si eu raman in urma sa adun. Nu pentru tine, nu, ci pentru prietena mea la care tin. 
Faptul ca nu te plac nu mai este de mult un secret, asa ca nu mai insist pe faptul ca ea poate  obtine mai mult de la cineva mai bun ca tine. Iubirea e oarba. Eu insa nu. Sunt in schimb colacul de salvare de care se agata de cate ori esti gata sa o ineci. Umerii mei sunt acolo la greu si udati cu lacrimile provocate de tine.
Nu-ti cer sa nu mai gresesti niciodata pentru ca esti barbat si ar fi cel putin ciudat daca te-ai comporta impecabil. Iti cer insa sa n-o mai faci atat de des.
Ti-as multumi anticipat pentru asta, dar, din nou, tocmai pentru ca esti barbat, anticipez dezamagirea.

miercuri, 11 mai 2011

10 lucruri nestiute

Cineva imi spunea odata sa spun 10 lucruri despre mine pe care nu le stie nimeni. Pe care nu le-am scris si nu le-am spus niciodata. Deci:
1. Mi-ar fi placut sa fiu parte a unei familii mari, cu copii multi si nepoti si mai multi, sa ne strangem la masa toti si sa fie casa plina;
2. Imi place in mod deosebit sa musc; tare, pana simt ca paraie carnea intre dintii mei; si cineva striga "au!"
:-)
3. Intotdeauna mi-am dorit sa-mi fac operatie de marire de sani; secretul este ca acum cred ca mi-a trecut.
4. Candva o sa fiu o mama minunata. Genul de mama pe care toate celelalte mamici o barfesc si copii o adora.
5. Am in cap o viziune a relatiei perfecte si din cauza asta probabil le-am sabotat pe toate pana acum, in asteptarea marii iubiri.
6. Nu ma pot obisnui sa traiesc singura; am nevoie intotdeauna de un umar pe care sa-mi plec capul, de o mana blanda care sa ma mangaie.
7. Am dansat candva pe o masa de bar intr-un club; si da, am fost o pitzipoanca purtatoare de ciorapi plasa si gene false.
8. Motivul pentru care n-am incercat niciodata sa fac bungee-jumping e faptul ca sunt convinsa ca s-ar rupe coarda cu mine si as ramane infipta-n cap. Desi toata lumea imi spune ca este imposibil, sunt ferm convinsa ca mie mi s-ar intampla.
9. Imi place sa urc pe munte. Nu genul de urcat pe munte cu masina, dat jos in fata hotelului si intrat in camera. Genul de plimbare care incepe la 9 dimineata, se termina seara, sau chiar a doua zi, cu o ora pauza de masa. Sentimentul este indescriptibil.
10. In sfarsit, am crezut intotdeauna ca voi avea noroc in dragoste. Pana acum nimic nu pare sa adevereasca aceasta convingere a mea, dar eu cred in continuare, ca undeva acolo, pus deoparte numai pentru mine, este sufletul meu pereche. Si ca odata si odata voi fi foarte fericita!

marți, 10 mai 2011

Literatura

Din carti mi-am acumulat experienta "de viata" pana la o anumita varsta. Citeam mult si de toate felurile, si am avut pe rand mai multe genuri preferate. Din toate insa, asa cum spuneam in prezentare, Liz mi-a fost cea mai draga.
Multe nopti albe am trait impreuna cu ea, multe nopti nedormite in care ma si vedeam in rolul ei, uneori parandu-mi-se ca deciziile mele ar fi fost mai bune, alteori luandu-le pe aceleasi.
De altfel, intotdeauna am dat dreptate autorului, el isi cunoaste "copilul" cel mai bine. Asa ca, in cele din urma, ramaneam la deciziile ei.
Cu toate astea, de curand am descoperit o carte noua, scrisa recent de o personalitate publica cunoscuta. Impresionanta, convingatoare si captivanta.
Va citez mai jos o parte care mi-a intrat usor, pe nesimtite, in suflet:

"Te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat caci asta te-ar face sa zambesti. Te studiez. Numar femeile pe care porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida fereastra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de atatea ori plangand dupa ce ai urmarit o femeie care tocmai a plecat.
Ti-am vazut toate mastile. Caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea singur ca sa-ti alegi cine vrei sa fii!
Cred ca doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nici o masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte.
Intra cu spatele drept la tine dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine. Atat de rau, de fapt.
Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie"